Facebook RSS
Home Despre noi Galerie foto

Galerie foto

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, prof. dr. Traian Mârza a felicitat gazdele expoziţiei precum şi membrii din cadrul sucursalei UAP Mureş, precizând că Târgu Mureşul este doar un pas în demararea proiectului, ţinta finală fiind prezentarea a 5000 de lucrări în cadrul expoziţiilor incluse în cadrul proiectului.
„Suntem onoraţi că putem demara cu bine proiectul „Noi dăm culoare ţării” şi aici la Târgu Mureş. Am început acest proiect în luna martie la Constanţa cu o expoziţie la Hotelul Ibis, urmată de o a doua expoziţie la Braşov la Opera Română. Cel de-al treilea eveniment a fost în Cetatea Medievală din Sighişoara unde la 1 iunie vom avea şi Consiliul Naţional al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Pe simezele de la Târgu Mureş expun peste 10 preşedinţi de sucursale UAP din ţară alături de alţi artişti plastici din întreagaţară. Am lărgit mult participarea în această uniune de creaţie, sunt mulţi autodidacţi, medici, profesori, ingineri, care pictează sau scriu şi care sunt primiţi cu drepturi egale în această uniune largă, modernă, cu statut european, care are deja în Europa zece sucursale înfinţate, în 14 oraşe europene, şi două dincolo de ocean în Texas şi Ilinois.
Vom continua expoziţia cu oraşe mai mici, iar atunci când vom ajunge în oraşele mari, Cluj, Timişoara, Iaşi, să ducem împreună cu noi între 3000-5000 de picturi”, a precizat prof. dr. Traian Mârza, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici.

1
34

UAP – sucursala Brasov

2

"Pluralism in gusturi estetice; toleranta fata de diferente de opinie; flexibilitate in coduri si colaborari culturale intre domenii.
Cred ca organizatiile culturale care adopta valorile acestea de baza vor creste in influenta."
Claudia Moscovici